Impactul diagnosticului de melanom - povestea Ancai
Buna Anca, multumim pentru ca ai fost de acord sa ne impartasesti povestea ta. Cum a inceput totul?
Dintotdeauna am indragit vara, sunt nascuta la jumatatea verii, imi place soarele, apa, imi place sa inot, plaja (cel putin imi placeau). In vara anului 2014 am observat o pata pe umarul drept, spre spate. Nu-mi aduceam aminte sa o fi avut dintotdeauna acolo, dar acum o vedeam modificata, mare, inestetica, asa ca am inceput sa o acopar cu plasturi cand mergeam cu haine subtiri sau fara maneci.
Ce simptome ai avut?
In iarna am inceput sa am fel de fel de senzatii ciudate in umarul drept: era un fel de temperatura care imi cuprindea toata zona, poate un fel de mancarime si cand imi dezgoleam umarul pata aceea arata din ce in ce mai rau si incepuse sa creasca si in exterior intr-un mod neregulat. Simteam ca ceva nu e in regula, chiar simteam un pic de teama, dar nu stiam ce o sa mi se intample. Mi-am facut curaj sa trec pe la medici abia in primavara anului 2015.
Cum a fost prima ta intalnire cu dermatologul?
In aprilie, in vinerea Mare am fost la dermatolog. Era cu o echipa de studenti in halate albe in cabinet, mi-am dezgolit umarul si toti pe rand au inceput sa se uite prin dermatoscop, sa-si dea cu parerea, sa discute in jurul meu ca si cum nici nu as fi fost acolo. Nu stiu daca realizau ca sunt o fiinta umana si nu unul din materialele didactice. Eram oarecum stresata si nu ma simteam confortabil, asa ca nu am retinut mare lucru din ce ziceau. Medicul mi-a spus ca trebuie sa o opereze. Asta m-a socat si mi-a intarit si mai mult sentimentul ca nu e deloc in regula.
Ce ai simtit cand ai auzit diagnosticul?
Rezultatul l-am primit telefonic la cateva saptamani dupa excizia alunitei suspecte. Nu mai tin minte tot ce mi-a spus, dar am auzit cuvintele melanom malign si am stiut imediat ca e o forma de cancer. Sigur, am fost devastata. Inainte de a primi acest diagnostic, daca auzeam de cineva ca are cancer il priveam cu compasiune si ma gandeam ca la un moment dat mai devreme sau mai tarziu va muri din pricina acelei boli. Acum eu eram acea persoana si nu stiam deloc cum sa gestionez stresul si intrebarile permanente care-mi veneau in minte: de ce eu? cand s-a intamplat? Am gresit cu ceva? Puteam sa fac ceva sa previn? Cat mai am de trait? Ce voi face de acum incolo? Incercam sa-mi aduc aminte despre cine am mai auzit ca are cancer si daca mai traieste. Stateam si ma gandeam cat de repede au trecut anii si nu aveam nimic lasat concret in urma: nu un job grozav, nu tu o casa, nu o familie, nu un copil. Impactul psihologic pentru mine a fost si mai mare deoarece mama mea s-a imbolnavit si a murit la cativa ani de la diagnosticarea unui cancer de ficat, la varsta pe care o am eu acum. Parea ca e o drama care se repeta la o diferenta de 24 de ani.
Ce ai facut in continuare, cum ai reusit sa te informezi si sa-ti gasesti echilibrul?
Dupa o perioada de cautari disperate pe internet, am gasit platforma de pacienti Melanom Romania. Atunci am vazut mai multe materiale si am inteles ca in ciuda diagnosticului, prognoza mea de supravietuiere pentru stadiul meu este foarte buna. Desigur nu stii niciodata, dar pe mine m-a ajutat sa vad ca statisticile sunt in favoarea mea.
Cu timpul mi-am gasit oarecum echilibrul si puterea de continua viata normal, petrecand timp intre serviciu si cautand sa fac lucruri care imi plac, ca de exemplu sa gatesc, sa calatoresc. Faptul ca am putut sa ma implic ca voluntar in Asociatia Melanom Romania in sustinerea altor pacienti m-a ajutat. Si cel mai important m-am casatorit si am acum familia pe care mi-am dorit-o!
Ce ti-ai dori pentru viitor?
In primul rand sa fiu sanatoasa. Si mai ales imi doresc ca toti prietenii mei din lumea melanomului sa aibe sansa unei vieti mai bune! Cu sustinerea celor din jur, preventie si tratamente facute la timp, sper ca acest lucru sa devina posibil pentru cat mai multi pacienti!